Filmările pentru producții cinematografice și de televiziune vor putea fi reluate din 12 iunie în California

Filmările pentru producţii cinematografice şi de televiziune vor putea fi reluate în California cel mai devreme pe data de 12 iunie, informează Agerpres. Anunțul a fost făcut vineri de reprezentanții Californiei, care au aprobat și un set nou de măsuri, conceput pentru a preveni răspândirea COVID-19 pe platourile de filmare.

Potrivit unui comunicat emis de Departamentul Sănătății din California, companiile de producție vor avea nevoie de o aprobare specială din partea autorităţilor sanitare locale pentru a îşi relua filmările.

La jumătatea lunii martie, filmările pentru producţii cinematografice şi de televiziune au fost oprite în lumea întreagă, în cadrul eforturilor depuse de comunitatea internaţională pentru a limita propagarea pandemiei de coronavirus.

La începutul săptămânii, un grup de lucru alcătuit din reprezentanţi ai studiourilor de la Hollywood şi membri ai sindicatelor din industria de divertisment a propus o campanie extensivă de testare pentru noul coronavirus, verificări zilnice ale simptomelor bolii şi alte măsuri de siguranţă pentru a permite actorilor şi echipelor de filmare să îşi reia activităţile.


Preluat de la: Publika.md