Statul american Missouri a depus plângere marţi împotriva Chinei, acuzând Beijingul că a cauzat pagube economice și umane “ireparabile” în lume, din cauză că ar fi disimulat gravitatea pandemiei, notează AFP, citată de Agerpres.
În plângerea civilă depusă de procurorul statului Missouri, Eric Schmitt, sunt vizați guvernul, Partidul Comunist Chinez, precum şi alţi responsabili şi instituţii ale ţării. Ei sunt acuzți în special că au “ascuns informaţii cruciale” de la începutul pandemiei, au arestat avertizori de integritate şi au negat natura extrem de contagioasă a noului coronavirus.
Această disimulare a cauzat “o pandemie mondială inutilă şi evitabilă”, care a antrenat pierderi în vieţi omeneşti şi consecinţe economice importante, cu pierderi estimate la cel puţin câteva miliarde de dolari în acesta stat din centrul ţării, potrivit documentelor juridice.
Beijing a fost dat în judecată în special pentru “tulburarea ordinii publice” şi “activităţi anormal de periculoase”. Missouri cere și despăgubiri materiale, însă nu a fost precizată valoarea acestora. Peste 5.800 de persoane au fost depistate pozitiv în Missouri, care a înregistrat cel puţin 177 de morţi, potrivit autorităţilor locale.
Pe glob, mai mult de 2,5 milioane de persoane au fost contaminate şi peste 175.000 au decedat de COVID-19, boala provocată de coronavirus.
Preluat de la: Publika.md