Un şofer de taxi din Grecia și-a transformat mașina într-un club de noapte (VIDEO)

Pandemia de coronavirus a schimbat viața tuturor, călătoriile și petrecerile sunt acum amintiri, iar specialiștii avertizează că mai durează până când ne vom întoarce la normalitate. În această situație, un șofer de taxi din Grecia încearcă să le ridice moralul clienților săi. Acesta și-a transformat mașina într-un club de noapte, scrie Reuters.

Konstantinos Bekio este şofer de taxi în Grecia de mai mulți ani și își iubește meseria. Bărbatul, ajutat de fiul său de 11 ani, a transformat mașina pe care o conduce într-un club de noapte pentru a-i înveseli pe pasageri. „Am observat că pasagerii erau mereu stresaţi, trişti, cu moralul la pământ. (…) Am început să pun muzică în maşină, să o dau tare şi oamenii se bucurau, chiar dacă era pe termen scurt, cât durează cursa. Aşa ne-a venit ideea unui club privat în taxi”, a declarat bărbatul pentru Reuters.

Soluția sa a fost repede îndrăgită de clienți. „Îţi schimbi starea instant. Este o perioadă stresantă pentru noi toţi, moralul nostru e la pământ. Aşa că astfel de gesturi sunt o soluţie pentru a evada din rutina asta”, a spus o clientă.

În prezent, barurile, restaurantele şi cluburile de noapte sunt închise în Grecia, din luna noiembrie, iar autoritățile nu au anunțat o dată la care acestea ar urma să fie redeschise.


Preluat de la: Publika.md