Un renumit muzeu din Germania a dezvăluit că unele din lucrările de artă expuse sunt falsuri

Un renumit muzeu din Germania, care găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii de artă avangardistă rusă din lume, a dezvăluit vineri că unele dintre lucrările expuse sunt falsuri, relatează dpa.

Muzeul Ludwig din Köln oferă publicului o colecţie de aproximativ 600 de lucrări ale unor artişti ruşi, ale căror opere datează din perioada 1905 – 1930.

Cu toate acestea, atunci când experţii instituţiei au analizat 49 din cele 100 de picturi deţinute de muzeu, aceştia au ajuns la concluzia că 22 ar fi falsuri şi 27, autentice.

Rezultatele anchetei fac parte dintr-o expoziţie intitulată „Avangarda rusă la Muzeul Ludwig – Original şi Fals, Întrebări, Cercetări, Explicaţii”, care se deschide sâmbătă şi poate fi vizitată până pe 3 ianuarie.

„După o lungă perioadă în care (falsul) a fost un subiect tabu, un număr din ce în ce mai mare de muzee devin mai transparente cu privire la modul în care se ocupă de lucrările care nu sunt autentice şi fac schimb de experienţă”, au declarat curatorii expoziţiei într-un comunicat.

Lucrările unor artişti ai avangardei ruse au fost deseori falsificate, au explicat aceştia, adăugând că acest lucru s-a întâmplat din cauza impactului stalinismului asupra lumii artistice ruse, potrivit Agerpres.


Preluat de la: Publika.md