Un procuror din Procuratura raionului Orhei și un avocat din Chișinău, pe banca acuzaților pentru acțiuni de corupție

Un procuror din cadrul Procuraturii raionului Orhei, acuzat de comiterea coruperii pasive, falsificarea probelor în procesul penal și fals în acte publice, dar și un avocat din Chișinău, acuzat de trafic de influență, corupere activă și folosirea documentelor oficiale false, vor compărea pe banca acuzaților. Dosarele de învinuire ale acestora au fost expediate în instanța de judecată.

Urmărirea penală pe prezenta cauză a fost pornită în iunie 2022, la plângerea unei locuitoare a raionului Orhei, care avea statut de învinuit într-o cauză penală și care a comunicat organului de urmărire penală că avocatul său pretinde suma de 10 000 euro pentru a fi transmiși ulterior procurorului de caz, pentru ca acesta să-i recalifice faptele infracționale incriminate, astfel încât aceste acțiuni să permită ulterior adoptarea unei soluții de încetare a urmăririi penale în temeiul Legii cu privire la amnistie.

În procesul documentării faptelor infracționale sesizate s-a stabilit implicarea directă în comiterea infracțiunilor și a procurorului din cadrul Procuraturii raionului Orhei, care conducea urmărirea penală pe caz, faptul dat condiționând pornirea urmăriri penale în privința acestuia de către Procurorul General.

Potrivit materialelor cauzei penale, procurorul a pretins, acceptat și primit sumă de 10 000 euro de la avocat în luna iulie 2022. Suma respectivă a fost transmisă de denunțător către avocat sub controlul procurorilor anticorupție și ofițerilor SPIA al MAI în două tranșe, una de 7 000 euro și a doua de 3 000 euro.

Așadar, urmare a activităților de urmărire penală efectuate și a măsurilor speciale de investigații, la 16 septembrie 2022, avocatul a fost reținut imediat după ce a obținut o decizie favorabilă de la procuror și respectiv, după ce a acceptat a doua tranșă a mitei în sumă de 3000 de euro. În aceeași zi au fost efectuate percheziții la birourile de serviciu și la domiciliile procurorului și avocatului vizat.

Potrivit procurorilor, au fost aplicate sechestre pe bunurile imobile și mobile ale procurorului și avocatului  în valoare de peste 1,3 mln lei.

Învinuiții nu își recunosc vina, iar cauza penală a fost deferită justiției, fiind expediată în Judecătoria Orhei.

Dacă va fi găsit vinovat, procurorul riscă până la 15 ani de închisoare, o amenda de 400 000 la 500 000 lei, și privarea de drept de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de la 10 la 15 ani. În cazul avocatului, legea prevede o pedeapsă de la 6 la 12 ani de închisoare, amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 lei.


Preluat de la: Publika.md