Un oraș vrea să interzică folosirea telefonului mobil de către pietoni, atunci când merg

Cetățenii dintr-un oraș ar putea încălca legea în curând dacă vor folosi telefonul mobil în timp ce vor merge pe stradă, ca pietoni.

Un proiect de lege inițiat în orașul Yamato din Japonia face ilegală folosirea unui dispozitiv mobil în timp ce oamenii merg pe jos. Dacă va trece de consiliul local, legea va fi implementată la 1 iulie.

Oamenii sunt încurajați să își folosească dispozitivele electronice în timp ce stau, pentru a nu-i deranja pe cei din jur și pentru a fi în siguranță. Multe accidente se produc pe trecerile de pietoni deoarece oamenii utilizează telefoanele în timp ce traversează strada.

La fel ca și în alte țări, smartphone-urile sunt responsabile în Japonia pentru un număr mare de incidente rutiere în care sunt implicați pietoni.

„Numărul persoanelor care folosesc telefoane mobile a crescut rapid și la fel a crescut și numărul accidentelor. Vrem să le prevenim”, a declarat Masaaki Yasumi, un oficial al administrației din Yamato.

Totuși, oamenii nu vor fi sancționați cu amenzi, cel puțin nu în prima fază. Scopul legii este să atragă atenția asupra pericolului reprezentat de folosirea electronicelor de către pietonii aflați în mișcare.

Cetățenii vor fi informați prin postere și mesaje în legătură cu noile reguli, în cazul în care acestea intră în vigoare.

În 2014, o simulare realizată de operatorul telecom NTT Docomo arăta ce s-ar întâmpla dacă 1.500 de pietoni care merg pe Shibuya, un pasaj aglomerat din Tokyo, ar folosi toți telefoanele mobile în timp ce merg. Potrivit experimentului, 66% dintre oameni nu ar ajunge în partea celalaltă fără incidente, scrie go4it.ro.

Simularea a mai arătat că ar fi 440 de ciocniri între persoane, 103 oameni ar cădea la pământ, iar 21 și-ar scăpa telefoanele din mâini.

Potrivit studiului, câmpul vizual al unui om se reduce la doar 5%, din cât este în mod normal, atunci când se uită la ceva pe ecranul unui smartphone.


Preluat de la: Publika.md