Un nor de praf saharian va ajunge în apropiere de Moldova

O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va afecta, începând de luni seara, România. Depunerile de praf vor putea fi observate în noaptea de luni spre marţi şi în prima parte a zilei de marţi.

Potrivit ANM, începând din seara zilei de luni, circulaţia aerului deasupra Europei va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, către sudul, centrul şi sud-estul Europei, inclusiv deasupra României.

În aceste zone temporar va ploua, fiind favorizată depunerea prafului, astfel încât concentraţia particulelor de praf care va ajunge deasupra României va fi redusă.

Depunerile de praf, în România, vor putea fi observate în zonele şi în intervalele în care va ploua, cu o probabilitate mai mare în noaptea de luni spre marţi (11/12 mai) în vest, nord-vest şi în centru, iar, îndeosebi în prima parte a zilei de marţi (12 mai), în zonele de deal şi de munte precum şi în centrul şi nord-estul teritoriului.


Preluat de la: Publika.md