Un nor de praf saharian extrem de toxic pentru sănătate a acoperit cerul Cubei

Un nor de praf saharian va acoperi cerul Cubei până vineri, determinând o creştere abruptă a temperaturii şi riscând să provoace afecţiuni respiratorii în ţara care a anunţat recent că pandemia de coronavirus se află sub control, informează Agerpres, citând AFP. 

O temperatură de de 37,4 grade, un record pentru această perioadă a anului, a fost înregistrată în provincia estică Guantanamo, unde este situată celebra bază navală americană cu acelaşi nume, a precizat Institutul de Meteorologie. 

Norul a acoperit deja alte insule sau zone din Caraibe, printre acestea numărându-se Jamaica, Puerto Rico şi Republica Dominicană şi a început să invadeze cerul în estul Cubei. În Havana, prezenţa norului de praf va fi simţită în special joi şi vineri, potrivit specialiştilor.

Acest lucru ”provoacă o deteriorare semnificativă a calităţii aerului”, a indicat omul de ştiinţă cubanez Eugenio Mojena, adăugând că acest nor este încărcat cu materii ”extrem de nocive pentru sănătatea umană” şi pentru ”ecosistemele marine şi terestre”.

Norul conţine ”minerale precum fier, calciu, fosfor, siliciu şi mercur, precum şi virusuri, bacterii, ciuperci, acarieni patogeni, stafilococi şi contaminanţi organici”, a adăugat Mojena.

Doctor Francisco Duran, şeful Departamentului de Epidemiologie din Ministerului Sănătăţii, a avertizat că acest nor ar putea ”agrava afecţiunile respiratorii şi alergice” într-un moment în care insula tocmai a declarat că pandemia de coronavirus este sub control, cu un singur caz nou raportat miercuri, pentru un total de 2.318 cazuri din care 85 de decese.


Preluat de la: Publika.md