Un fotbalist al Manchester United, amendat cu 100.000 de lire sterline pentru un apelativ considerat rasist

Edinson Cavani, fotbalistul clubului Manchester United, a fost suspendat trei partide și amendat cu 100.000 de lire sterline pentru un apelativ considerat rasist.

Penalizarea vine în urma unui mesaj scris de atacant pe rețele de socializare pe 29 noiembrie, după un meci cu Southampton, scor 3-2, în care Manchester United a revenit de la 0-2 şi uruguayanul a înscris două goluri pe final.

Jucătorul în vârstă de 33 de ani i-a răspuns unui amic cu „mulțumesc, negrito”. 

Cavani a încercat să explice că nu a urmărit niciun moment să jignească, însă motivația sa nu a fost acceptată de comisia din cadrul Federaţiei engleze de fotbal care a judecat cazul.

Anterior Manchester United a precizat că l-a informat pe fotbalist că utilizarea unui astfel de termen în Marea Britanie este împotriva regulilor stabilite de Asociația Engleză de Fotbal, ceea ce l-a făcut pe sud-american să-şi şteargă postarea.

Din cauza suspendării, Edinson Cavani va rata meciul cu Aston Villa, din campionat, partida cu Manchester City din Cupei Ligii, dar și confruntarea cu Watford din Cupa Angliei.


Preluat de la: Publika.md