Un fost șef din cadrul IP Centru ar fi uitat să declare venituri de peste 2 milioane și jumătate de lei și două automobile

Un fost șef al secției urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Centru al Direcției de Poliție Chișinău ar fi uitat să declare în declarațiile de avere și interese personale, depus în perioada 2012-2018, venituri de peste 2 milioane și jumătate de lei și două automobile, o Honda CRV , înregistrat pe numele subiectului, dar și o Toyota Yaris, deținută în comodat de către soția sa.  

Potrivit reprezentanților ANI, suplimentar, suspectul nu a inclus în declarații și activele financiare deținute în conturi bancare curente și de depozit în valută națională și străină, care erau înregistrate în sold la data depunerii declarațiilor.

În cadrul controlului, bănuitul nu a putut justifica proviniența sumei de peste 2 milioane 300 mii de lei, deținută în perioada 2012-2017, sub formă de numerar în valută națională și străină din conturile bancare curente și de depozit.

Potrivit ANI, fost șef al secției urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Centru riscă să fie destituit din funcția actuală, cea de șef al direcției generale urmărire penală în cadrul IGP. Totodată, acesta riscă să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică pe o perioadă de trei ani și inclus în Registrul interdicțiilor al ANI.

 


Preluat de la: Publika.md