Un fost ambasador american a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru că a spionat pentru Cuba decenii întregi

Victor Manuel Rocha, 73 de ani, a fost arestat la începutul lui decembrie, acuzat că a fost o cârtiţă a guvernului comunist de la Havana în timp ce urca în eşaloanele diplomaţiei americane, având acces la documente confidenţiale şi influenţă asupra politicii externe americane. 

Fostul diplomat, care a pledat vinovat, a fost condamnat „la pedeapsa maximă prevăzută de lege”, potrivit judecătorului Beth Bloom. 

Acest dosar este unul asupra „uneia dintre infiltrările cele mai lungi, care a vizat cele mai importante niveluri, a unui agent străin în cadrul statului american”, a subliniat în decembrie procurorul general al SUA, Merrick Garland. 

„Timp de peste 40 de ani, Rocha a lucrat ca agent sub acoperire al statului cubanez”, înainte ca o anchetă FBI să-l demaşte, a declarat ministrul presei.

Victor Manuel Rocha a ocupat posturi importante în cadrul diplomaţiei americane: înainte de a-şi încheia cariera în Departamentul de Stat ca ambasador în Bolivia din 2000 până în 2002, el a fost, printre altele, membru al Consiliului Naţional de Securitate, organism al Casei Albe, din 1994 până în 1995, în timpul preşedinţiei lui Bill Clinton. 

El a fost de asemenea la post în numeroase ambasade americane în America Latină, printre care cea de la Havana, potrivit unui document judiciar. 

Născut în Columbia şi naturalizat american, el a început să lucreze pentru principala agenţie de informaţii a guvernului cubanez încă din 1981, potrivit anchetei. 

Chiar şi după ce a părăsit Departamentul de Stat în 2022, după 30 de ani de serviciu, el şi-a continuat activitatea de spionaj în folosul Cubei, pe lângă Departamentul de Justiţie al SUA.

El a fost demascat de un membru al poliţiei federale americane (FBI) care, în 2022 şi 2023, s-a dat drept agent al serviciilor cubaneze de informaţii, potrivit unui document al instanţei. 

Fostul ambasador, locuind la Miami, „s-a referit întotdeauna la Statele Unite ca fiind „duşmanul” şi folosea cuvântul „noi” pentru a descrie Cuba şi pe sine”, a subliniat Departamentul de Justiţie în decembrie.


Preluat de la: Unimedia.info