Statul va oferi un suport agenților economici care vor decide să ia credite pentru a achita timp de trei luni salariile angajaților săi. Dobânzile la creditele bancare urmează a fi restituite din bugetul de stat. O promisiune în acest sens a fost făcută azi de șeful statului Igor Dodon după întâlnirea cu premierul, Ion Chicu și spicherul, Zinaida Greceanâi.
Mai mulți experți economici au calificat aceste declarații ca fiind populiste și greșite.
Vicepreședintele Alexandru Slusari, amintește că majoritatea întreprinderilor care și-au redus afacerile pe durata stării de urgență nu au surse pentru a putea rambursa aceste credite
„Este încă o gafă a lui Igor Dodon. Ați văzut multe cazuri când agenții economici s-au creditat pentru achitarea salariilor?
Cum, în situația actuală, marea majoritate a întreprinderilor care și-au sistat sau și-au redus afacerile, pot lua credite de foarte scurtă durată, dacă ei nici măcar aproximativ nu cunosc când vor putea relua activitatea și la momentul actual nu au un minim de cash-flow pentru alte operațiuni?”, s-a întrebat deputatul
„Cam care ar fi dobânda băncilor pentru aceste credite de trei luni, dacă totuși cineva dintre antreprenori va decide să ia împrumuturi pentru salarizare? Nu vor recurge băncile la mai multe escrocherii, majorând artificial ratele, știind că statul oricum le-ar acoperi? Dar există un risc și mai mare: ar putea demara un proces în lanț a creșterii dobânzilor”, a mai spus Alexandru Slusari
Deputatul precizează că o soluție mai bună din partea autorităților, dacă acesta într-adevăr își propun să susțină agenții economici, ar fi ca statul să achite direct trei luni indemnizațiile de șomaj tehnic pentru toți salariații care stau forțat acasă, în mărime de minim 50 % din salariu. Alte 30 % le-ar achita angajatorii, care și-ar păstra astfel forța de muncă și ar putea gândi un pic mai relaxat la credite sau granturi externe pentru reprofilarea afacerilor.
Preluat de la: Timpul.md