Un cuplu s-a apucat să sape sub casă, dar șocul a fost uriaș! Peste ce comoară au dat oamenii

În cursul unor lucrări de izolare, un cuplu de norvegieni care locuieşte în nordul ţării a dezgropat mărgele de sticlă şi un topor din fier. Este vorba, cel mai probabil, de vestigii dintr-un mormânt vechi de un mileniu, scrie a1.ro.

În Norvegia, la Bodo, în extremul nord al ţării, un cuplu a început să repare izolaţia casei lor care datează de la începutul secolului XX. După îndepărtarea podelelor şi a nisipului, ei au descoperit un obiect în pământ un obiect cu formă ciudată.

„Ne-am gândit că ar putea fi o roată de trăsură pentru copii”, a povestit Mariann Kristiansen pentru ziarul The Local.

În realitate este vorba despre o mărgea de sticlă albastră multiseculară. Ei au mai descoperit şi un mic topor din fier. Cuplul a suspendat lucrările şi a contactat autorităţile locale din comitatul Northland. Acestea, la rândul lor, s-au adresat Muzeului Universitar din Tromso. În Norvegia, orice obiect care datează din secolul XVI trebuie conservat.

Obiectele datează din epoca vikingilor, între anii 950 şi 1050 după Hristos, înainte ca ţara să intre în epoca creştină, sub influenţa misionarilor anglo-saxoni, a constatat arheologul Martinus Hauglid.

O echipă de specialişti va excava la faţa locului pentru a cerceta mormântul. Mărimea tumulului din piatră ar putea să ofere date cu privire la poziţia socială a defunctului.

O astfel de descoperire nu a mai fost făcută sub o locuinţă, dar solul Norvegiei este bogat în vestigii, informează cei de la news.ro.


Preluat de la: Publika.md