ULTIMA ORĂ / Liderul opoziției este în stare gravă la terapie intensivă după ce a fost OTRĂVIT / „Este fără cunoștință și are nevoie la ventilație artificială a plămânilor” (VIDEO)

Alexei Navalnîi a fost diagnosticat cu intoxicație toxică în timpul unui zbor de la Tomsk spre Moscova, a declarat secretarul de presă al lui Navalnîi, Kira Yarmîș, pe Twitter. 

UPDATE 09:00 Bloggerul rus Varlamov a publicat un scurt video unde Alexei Navalnîi strigă de durere.

UPDATE 08:30 – Medicul șef al spitalului din Omsk anunță că Alexei Navalnîi este în stare gravă, anunță agenția rusă de presă TASS

„În această dimineață, Navalnîi se întorcea la Moscova de la Tomsk. În timpul zborului, s-a simțit rău. Avionul a aterizat de urgență în Omsk. Alexei are intoxicație toxică ”, a scris Yarmîsh.

Ea a declarat pentru Novaya Gazeta că medicii l-au diagnosticat. „Se pare că a fost otrăvit”, a adăugat ea. Ulterior, Yarmîsh a scris că Navalnîi era inconștient în terapie intensivă. 

Tentativă de otrăvire și în 2019?

Nu este însă prima dată când numele lui Aleksei Navalnîi este legat de o tentativă de otrăvire. În iulie anul trecut, liderul opoziției ruse susținea că s-a încercat otrăvirea lui în timp ce era în închisoare. El a fost internat în spital, unde, oficial, ar fi fost tratat pentru simptome de alergie acută.

Navalnîi a povestit însă pe larg pe blogul lui despre experiența lui ciudată, cu „alergia”, în condițiile în care nu se știa alergic la nimic, iar în închisoare, unde a ajunsese deja pentru a patra oară, a urmat aceeași rutină ca de fiecare dată: și-a adus așternuturi de acasă și a mâncat aceeași mâncare. Opozantul rus a povestit în detaliu ce simptome a avut, cum a început să i se umfle fața, să-i curgă ochii, încât colegul de celulă, dar și asistenta medicală s-au speriat când l-au văzut. A publicat și două poze, prima având pe față un antidot verde, iar cealaltă de la infirmerie, când deja fața începuse să i se dezumfle.

În decembrie anul trecut, Aleksei Navalnîi, a fost reţinut din nou, după o serie de noi percheziţii desfăşurate la sediul organizaţiei sale care luptă împotriva corupţiei.


Preluat de la: Timpul.md