UK: Vizele de lucru temporare pentru români și bulgari – mai scumpe

 

Cetățenii din România și Bulgaria vor trebui să plătească 244 de lire sterline pentru o viză temporară de lucru. Această sumă este cu 55 lire mai ridicată decât cea pretinsă altor cetățeni din Uniunea Europeană.

Alături de români și bulgari, tariful de £244 se aplică și cetățenilor din Estonia, Lituania și Slovenia, în timp ce alături de celelalte state membre UE ai căror cetățeni beneficiază de reducerea de 55 de lire se numără și state din afara Uniunii ca Norvegia, Turcia și Macedonia de Nord.

RFI a cerut o explicație ministerului britanic de interne pentru această aparentă discriminare, dar până acum nu a primit un răspuns.

Comisia Europeană a fost informată cu privire la această situație și deși nu mai este de competența sa, se așteaptă poate totuși o soluție.

După sfârșitul libertății de mișcare a persoanelor la 31 decembrie 2020, Marea Britanie a sporit la 30.000 numărul de vize pe care le va acorda lucrătorilor agricoli sezonieri, potrivit Emerging Europe.

Guvernul spune că acești lucrători vor juca un rol vital în a-i ajuta pe horticulturi să își aleagă și să ambaleze produsele, reducând în același timp dependența lor de munca migranților, pe măsură ce țara se adaptează cu ieșirea dureroasă din UE.

Bariere la intrare

Pe lângă costul ridicat al permiselor de muncă sezoniere, există și alte bariere la intrare. Solicitanții potențiali vor avea nevoie, de asemenea, de un certificat de sponsorizare de la un angajator britanic și vor trebui să demonstreze că au suficienți bani pentru a se întreține în Marea Britanie – cel puțin 1.270 de lire sterline. O astfel de dovadă trebuie să fie sub formă de extrase bancare.

Solicitanții trebuie, de asemenea, să se deplaseze la un centru de solicitare a vizelor pentru ca amprentele și fotografia lor să fie făcute de partenerul comercial al guvernului britanic, TLScontact: în majoritatea țărilor există doar un astfel de centru, de obicei în capitală.

Aceasta înseamnă că lucrătorii sezonieri vor fi, în multe cazuri, obligați să plătească costuri suplimentare de călătorie și cazare.

Marea Britanie s-a confruntat cu o penurie severă de muncitori agricoli în 2020, deoarece restricțiile Covid-19 asupra circulației transfrontaliere și lipsa zborurilor au împiedicat lucrătorii temporari din UE să călătorească în țară. Estimările deficitului au variat între 70.000 și 90.000 de lucrători, potrivit Emerging Europe.

În 2019, 98% dintre lucrătorii agricoli din Marea Britanie erau migranți din UE, în special din România și Bulgaria. Cu lucrătorii din UE excluși acum de pe piața muncii din Marea Britanie, cu excepția cazului în care câștigă 25.600 de lire sterline pe an – cu mult sub salariul pentru munca agricolă – vizele pentru 30.000 de muncitori agricoli pot oferi un sprijin real pentru sectorul agricol din Marea Britanie.

https://www.rfi.ro 


Preluat de la: Timpul.md