UE îşi suplimentează ajutorul umanitar pentru migranţii aflaţi în situaţie inacceptabilă în Bosnia

Uniunea Europeană a anunţat duminică o suplimentare cu 3,5 milioane de euro a asistenţei sale umanitare pentru migranţii ajunşi în Bosnia şi aflaţi în situaţie ‘inacceptabilă’, transmite AFP.

Aceste fonduri suplimentare, destinate ‘ajutorării refugiaţilor şi migranţilor vulnerabili confruntaţi cu un dezastru umanitar în Bosnia’, se adaugă celor 4,5 milioane de euro deja alocate de Bruxelles în aprilie 2020, a precizat Comisia Europeană într-un comunicat.

După ce un incendiu le-a devastat la 23 decembrie tabăra din apropierea oraşului Bihac (nord-vest), 1.000 de migranţi sunt fără adăpost, la frontierele UE, pe o vreme rece şi ploioasă, scrire agerpres.ro.

‘Situaţia este inacceptabilă. O găzduire adaptată iernii este indispensabilă pentru condiţii de viaţă umane, care trebuie garantate în orice moment’, a subliniat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, citat în comunicatul Comisiei.

Potrivit lui Borrell, ‘autorităţile locale trebuie să-şi pună la dispoziţie structurile existente disponibile şi să furnizeze o soluţie temporară (de găzduire) în aşteptarea ca tabăra Lipa să fie reconstruită ca infrastructură permanentă’.

Comisia Europeană, care finanţează funcţionarea mai multor centre de primire pentru migranţi în Bosnia, şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM) reclamă redeschiderea unui centru la Bihac, care ar putea primi 2.000 de persoane, dar autorităţile locale şi cantonale se opun.

Chiar dacă ajutorul umanitar al UE ‘va ajuta să le furnizeze persoanelor în nevoie un acces la articole de primă necesitate’, ‘există totuşi o nevoie urgentă de soluţii pe termen lung. Facem apel la autorităţi să nu lase oamenii în frig în mijlocul unei pandemii’, a adăugat Borrell.

Centrul Lipa, deschis în aprilie în localitatea cu acelaşi nume, a fost abandonat la 23 decembrie de echipele OIM, care îl gestionau, pentru că nu erau întrunite condiţiile de găzduire a rezidenţilor pe timp de iarnă.

Centrul Lipa nu era racordat la electricitate şi nici la apă curentă. El a fost incendiat la scurt timp după aceea, cel mai probabil, conform poliţiei, chiar de migranţi pentru a protesta împotriva retragerii OIM.


Preluat de la: Publika.md