UE atenționează regimul Dodon în legătură cu presiunea asupra CCM. „Sprijinul actual și viitor pentru Moldova va fi reevaluat”

„Uniunea Europeană (UE) urmărește cum Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM) este supusă unei presiuni enorme pentru a emite un verdict în favoarea unui împrumut rusesc în data de 7 mai. Pe măsură ce independența Curții Constituționale este în pericol, trebuie să o susținem necondiționat”. Declarațiile aparțin europarlamentarului român Siegfried Mureșan, dând de înțeles că presiunea politică asupra CCM riscă să izoleze statul nostru pe plan internațional.

„UE urmărește modul în care judecătorii Curții Constituționale sunt hărțuiți, șantajați sau defăimați. Nimeni, nici un președinte, nici un prim-ministru sau un partid de guvernământ nu poate obliga Curtea să urmeze ordine politice în locul legii supreme. Uniunea Europeană urmărește cum coloana vertebrală a unei justiții independente – Procuratura, Centrul Național Anticorupție – este inactivă sau chiar dă o mână de ajutor autorităților actuale pentru a transforma independența Curții Constituționale într-o parodie și instituția într-o obiect de valoare vândut celui care licitează cel mai mult”, a explicat europarlamentarul.

„Atacul asupra Curții Constituționale este deplorabil și de neacceptat. Disperarea președintelui Dodon și a PSRM de a-i împovăra pe cetățenii Republicii Moldova cu un împrumut rusesc nesigur doar pentru a-și asigura victoria la următoarele alegeri a depășit orice limită. Eforturile politizării Curții Constituționale a Republicii Moldova vor avea consecințe negative asupra relațiilor dintre UE și Moldova”, a adăugat acesta.

Mai mult, Siegfried Mureșan a făcut o paralelă cu ce s-a întâmplat în România: „Săptămâna aceasta am văzut cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Curtea Constituțională a României în cazul demiterii procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kövesi. Acest lucru este dovada că, atunci când o instanță respectă ordinele politice, aceasta își pierde credibilitatea pentru totdeauna. De asemenea, orice politician care pune astfel de presiuni în instanță ajunge să fie izolat și respins de toți partenerii internaționali”.

„Parlamentul European nu va rămâne doar un observator la astfel de încălcări constituționale și se va asigura că sprijinul actual și viitor pentru Moldova va fi reevaluat”, a conchis europarlamentaru.
 
http://www.realitatea.md 


Preluat de la: Timpul.md