UE a întocmit lista neagră cu cei 31 de înalți oficiali din Belarus care vor fi sancționați

Uniunea Europeană intenţionează să impună sancţiuni economice pentru 31 de înalţi oficiali din Belarus, inclusiv pentru ministrul de Interne al ţării, până la jumătatea lunii septembrie, au declarat trei diplomaţi ai UE.

„Am fost de acord iniţial asupra a 14 nume, dar multe state au considerat că nu este suficient. Acum am ajuns la un consens asupra altor 17.  Aceştia sunt înalţi oficiali responsabili pentru organizarea alegerilor, violenţă şi represiune”, a spus un diplomat al UE, scrie Mediafax.

Miniştrii de Externe ai statelor membre UE au fost de acord pentru aplicarea de sancţiuni care merg de la interdicţia de călătorie până la blocarea conturilor din afara ţării.

Acordul de principiu a fost dat la reuniunea de la Berlin de luna trecută, însă atunci nu a fost stabilită lista nominală a celor care vor suporta sancţiunile.

Toate cele 27 de ţări ale UE trebuie să fie de acord asupra unor astfel de măsuri, iar Atena şi Nicosia ar putea condiţiona sprijinul pentru lista neagră din Belarus pentru a obţine măsuri dure asupra Turciei, au spus diplomaţii.

Diplomaţii au declarat că acordul formal va veni probabil pe 21 septembrie, când miniştrii de externe ai UE vor avea următoarea întâlnire. Sancţiunile vor intra în vigoare în 22 septembrie.


Preluat de la: Publika.md