Turcia urmează să anunțe că depozitele uriașe de gaze naturale descoperite în Marea Neagră sunt chiar mai mari decât se credea

Autorităţile turce ar putea revizui, în creştere, estimările referitoare la depozitul de gaze naturale descoperit recent în Marea Neagră, relatează Bloomberg citând surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

În luna august, Turcia a anunţat descoperirea celor mai mari depozite de gaze naturale din istoria sa, un câmp din Marea Neagră care ar conţine 320 de miliarde metri cubi de gaze naturale. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a spus atunci că Turcia intenţionează să înceapă să utilizeze aceste resurse încă din 2023 şi să devină un exportator net de energie.

Locul unde au fost descoperite gazele naturale este perimetrul Tuna-1, amplasat aproximativ 150 de kilometri de coasta Turciei, la intersecţia dintre frontierele maritime ale Bulgariei şi României cu apele teritoriale ale Turciei şi aproape de blocul Neptun din România, cea mai mare descoperire de gaze din Marea Neagră din ultimele decenii.

Un oficial turc din sectorul energiei a declarat pentru Bloomberg că forajele efectuate la o adâncime de aproximativ 4.500 de metri la perimetrul Tuna-1 au scos în evidenţă două formaţiuni suplimentare de gaze care par promiţătoare. O a doua navă de foraj ar putea fi mutată în regiune în cursul anului următor.

În ultimii ani, Turcia a cumpărat trei nave de foraj maritim şi a extins în mod semnificativ operaţiunile de explorare energetică în Marea Neagră şi în apele disputate din estul Mediteranei. Turcia importă în prezent aproape toată energia de care are nevoie şi orice descoperire de gaze naturale ar ajuta şi la reducerea unui deficit de cont curent cronic care pune presiune asupra lirei turceşti.


Preluat de la: Publika.md