Trump spune că ar fi avut un loc mai bun decât Biden la înmormântarea Reginei Elisabeta

Fostul președinte al SUA Donald Trump a spus că ar fi avut un loc mai bun decât actualul președinte Joe Biden la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a. Înmormântarea de luni a fost una dintre cele mai mari aglomerări de lideri mondiali care avut loc vreodată, cu peste 500 de șefi de stat, monarhi și demnitari străini care au ajuns la Westminster Abbey pentru a o onora pe Elisabeta, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii.

Biden și prima doamnă Jill Biden au fost plasați în al 14-lea rând în Westminster Abbey, respectiv al 7-lea din spate, potrivit The Times. Trump a profitat de ocazie pentru a-l ironiza pe președinte pe această temă, scriind luni pe o platformă socială: „Dacă aș fi fost președinte, nu m-ar fi așezat acolo”.

Dar locul lui Biden a fost probabil decis de factori care nu ar fi fost diferiți dacă Trump era președinte: niciunul dintre cei doi nu are legături de sânge cu regina, nu este monarh, iar SUA nu este membru al Commonwealth, potrivit Business Insider. Potrivit unui grafic al locurilor publicat de presa britanică, ordinea a fost următoarea: familia Reginei, monarhii, liderii Commonwealth-ului și alți lideri mondiali.

Trump l-a ironizat pe Biden postând o fotografie cu toți liderii mondiali la slujba de înmormântare, cu o săgeată roșie îndreptată spre Biden, care este în spate.

„Aceasta este ceea ce s-a întâmplat cu America în doar doi ani. Fără respect!” a scris Trump lângă imagine.

„Cu toate acestea, este un moment bun ca președintele nostru să-i cunoască pe liderii anumitor țări din Lumea a Treia.

Dacă aș fi fost președinte, nu m-ar fi așezat acolo, iar țara noastră ar fi mult diferită față de cum este acum”, a mai spus Trump. Nu este clar la ce lideri s-a referit Trump când a spus „țările din lumea a treia”.

Biden a fost singurul lider american care a participat la înmormântare. Politico a spus că la înmormântare au fost invitați doar șefii de stat și partenerii lor și nu foștii lideri, pentru că altfel ar fi prea mulți invitați.

Liderii din Noua Zeeland și Canada, care sunt țări din Commonwealth, s-au așezat în fața lui Biden. Biden a fost așezat în același rând cu reprezentantul Chinei, iar Jill Biden a stat lângă președintele Elveției.

Au stat în spatele lui Andrzej Duda, președintele Poloniei și în fața prim-ministrului Cehiei Petr Fiala. Alți reprezentanți regali, inclusiv regele Willem-Alexander al Olandei și împăratul Naruhito al Japoniei, au fost așezați în fața lui Biden.

Trump a fost un admirator înfocat al Reginei Elisabeta și a postat un lung omagiu imediat după moartea ei, pe 8 septembrie.

 


Preluat de la: Publika.md