Trei străini cu acte false, prinși la granița cu Moldova: Ce explicații au dat polițiștilor de frontieră

„Pe parcursul a 24 de ore, în punctul de trecere a frontierei Tudora au fost descoperiți doi călători care dețineau documente cu semne rezonabile de falsificare. 

În primul caz este vizat un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 42 de ani. Acesta conducea un camion. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus străinul unui control adițional. Ca urmare, în geanta de mână au fost depistate două certificate de înmatriculare, care nu i-ar fi aparținut. Verificările suplimentare, cu tehnica specială, a demonstrat că actele conțin semne de falsificare. Cetățeanul ucrainean a mărturisit că documentele au fost perfectate de o rudă, contra sumei de 150 de dolari, după ce au fost pierdute certificatele autentice.

De asemenea, în cel de-al doilea caz, polițiștii de frontieră au trecut în linia a doua de control un cetățean al Turciei de 25 de ani. Străinul s-a prezentat ca pasager al unui autocar de ocazie. În urma verificărilor suplimentare a fost depistat un permis de conducere cu indici de falsificare pe numele străinului. Persoana a declarat că l-ar fi procurat, cu ajutorul intermediarilor.

Ambele cazuri au fost înregistrate pe sensul de intrare în Republica Moldova, documentele falsificate au fost ridicate și urmează să ajungă în laboratorul criminalistic al IGPF pentru cercetările suplimentare”, menționează Poliția de Frontieră.

Totodată, în cadrul controlului suplimentar la trecerea frontierei de stat, ofițerii Poliției de Frontieră au depistat un document falsificat asupra unui cetățean armean. Bărbatul s-a prezentat astăzi, 12 mai 2024, în Aeroportul Internațional Chișinău, printre pasagerii sosiți din Yerevan.

„Astfel, pentru formalitățile de control s-a apropiat cetățeanul Armeniei în vârstă de 42 de ani. În baza analizei de risc și a bănuielilor apărute, polițiștii de frontieră au trecut controlul asupra persoanei în linia a doua. 

Ca urmare, în portmoneu a fost depistat un permis de conducere, pretins a fi eliberat de către autoritățile armene, pe numele unei persoane străine. La verificarea documentului, cu ajutorul tehnicii speciale, polițiștii de frontieră au stabilit că permisul conține indici de falsificare. 

Actul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei criminalistice. Cercetările pe caz continuă”, informează Poliția de Frontieră. 


Preluat de la: Unimedia.info