Trei frați au ajuns la spital după ce au lăsat un păianjen veninos „Văduva neagră” să-i muște, crezând că vor căpăta superputeri precum Spider Man, informează digi24.ro.
Băieții, în vârstă de 8, 10 și 12 ani, au găsit păianjenul în timp ce își supravegheau oile, în satul Chayanta, Bolivia, relatează abc.es.
Potrivit presei locale, băieții au provocat păianjenul împungându-l cu un băț, apoi s-au lăsat înțepați.
Cei trei frați au început să sufere simptome severe din cauza mușcăturilor în scurt timp, acestea incluzând dureri musculare, crampe la stomac, spasme și un ritm cardiac crescut.
Mama lor i-a găsit plângând și i-a dus rapid la spitalul din localitate, unde li s-a administrat un medicament, însă starea lor nu s-a ameliorat. În cele din urmă, cei trei frați au fost duși la un spital din capitală și au fost salvați.
Virgilio Pietro, medic și reprezentant al Ministerului Sănătății din Bolivia a menționat cazul neobișnuit în timpul unei conferințe de presă, ocazie cu care i-a avertizat pe părinți să fie atenți cu copiii „pentru că lor totul li se pare real, filmele sunt reale, visele ar putea fi reale”.
Văduvele negre nu sunt, de obicei, agresive, dar atacă oamenii dacă se simt amenințate. Mușcăturile lor nu sunt, de obicei, fatale la om.
Preluat de la: Publika.md