TRAGEDIE la Bălți. Un bărbat a murit, iar alți doi au fost răniți, după ce peste ei au căzut câteva plăci din granit

Accident tragic la Bălți. Un bărbat și-a pierdut viața, iar alți doi au fost grav răniți, după ce mai multe plăci de granit au căzut peste ei, în timp ce le descărcau dintr-un TIR. 

Potrivit salvatorilor, victimele au rămas blocate între plăcile de granit cu o greutate de peste 1,5 tone.

Incidentul s-a produs marți, 15 septembrie, în jurul orei 20.00. La fața locului au intervenit salvatorii, care au stabilit că o persoană în vârstă de 34 de ani a decedat pe loc, iar alte două persoane cu vârste de 34 și 35 de ani au suferit diverse traumatisme.

Bărbații salvați au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 59 situații de risc.

 


Preluat de la: Publika.md