TRAGEDIA de la Nisporeni, unde doi copii au fost înghițiți de ape. Tatăl victimelor spune că unul dintre feciori și-a presimțit moartea

A vrut să-şi ajute fratele mai mic, dar au fost înghiţiţi amândoi de ape. Doi băieţi de şase şi altul de opt ani s-au înecat într-un iaz din apropierea satului Şişcani, raionul Nisporeni. Corpurile neînsufleţite ale minorilor au fost scoase din apă de tatăl acestora împreună cu un vecin. Medicii de pe ambulanţă au încercat să resusciteze victimele, însă era prea târziu. Potrivit poliţiei, familia avea cinci copii şi nu se afla în evidenţa oamenilor legii, însă primea lunar ajutor social.

Tatăl copiilor ne-a spus că se afla acasă cu ceilalți trei copii de unul, trei și opt ani, acasă. Fiul de opt ani a observat lipsa fraților și a pornit în căutarea lor.

„Băiatul acesta mai mare a fugit încolo spre şosea şi s-a întâlnit cu fetiţa, cu sora lui, şi ea cred că i-a spus despre momentul că fratele mai mic s-a băgat în apă şi a dispărut”, a explicat Sergiu Conișcev, tatăl copiilor.

Bărbatul ne-a mai spus că fiul cel mai mare a mers să-și salveze fratele, dar a fost și el înghițit de ape. În acest timp, fata a fugit acasă și i-a spus despre cele întâmplate.

„- Dumneavoastră i-aţi scos pe ambii? – Nu, eu pe unul şi vecinul alături de iaz l-a scos pe al doilea”, a spus tatăl copiilor.

Unul dintre feciori, susține tatăl, și-a presimțit moartea: „Sâmbătă, băieţelul cel mai mare mi-a spus: tata, eu mi-am cerut iertare de la Dumnezeu pentru greşelile mele”.

Mama băieților este însărcinată și urmează să aducă pe lume un alt băiețel. Vecinii familiei spun că cei doi fraţi erau ascultători, iar părinţii aveau grijă de ei ca ochii din cap:

„Ascultau, învăţau foarte bine. Copii normali”.

„Erau cuminți. Mai mult prin ogradă, mai ieşeau şi prin drum, dar nu ştiu modul în care s-a întâmplat această tragedie. Părinţii de treabă, aveau grijă de ei. O tragedie care a şocat întreg satul”.

Potrivit poliţiei, lacul în care a avut loc nenorocirea aparţine unui agent economic. Iazul este îngrădit, are o suprafaţă de 100 metri pătraţi şi o adâncime de peste patru metri, dar acum nivelul apei nu depăşeşte un metru și jumătate. Inspectoratul de Poliţie Nisporeni investighează circumstanţele în care s-a produs tragedia.

Citește și: DURERE fără MARGINI într-o familie din raionul Nisporeni. Doi frați s-au înecat în iazul din apropierea casei


Preluat de la: Publika.md