Tot mai mulţi moldoveni renunţă la vacanţa de vară. Numărul rezervărilor timpurii a scăzut cu 80 la sută

Moldovenii nu mai stau cu gândul la vacanţa de vară în această perioadă, aşa cum o făceau înainte. Agenţiile de turism susţin că numărul rezervărilor timpurii a scăzut cu 80 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anilor trecuţi. Scăderea record se datorează incertitudinilor legate de restricţiile impuse de pandemie. Pentru a-i ademeni pe turiştii moldoveni, hotelierii au prelungit cu câteva luni perioada de „early booking” şi au scăzut avansul până la zece procente.

„Acum rezervă acei turişti care au încredere în agenţiile de turism sau acei turişti care sunt mai curajoşi şi le place preţul.”, a spus administratorul agenţiei de turism, Dorina Zdoroveţchi.

Iar rezervările cele mai multe se fac pentru Turcia şi mai puţin pentru destinaţiile tradiţionale, precum Grecia şi Bulgaria.

„Practic toate hotelele au coborât preţurile, au dat tarife mai avantajoase au prelungit discontul de early booking, de la 31 decembrie cum era anterior până mai târziu.”, a menţionat administratorul agenţiei de turism, Ion Alexa.

Preţurile pentru Turcia pornesc de la 300 de euro. În pachet este inclus zborul şi cazarea pentru şase nopţi într-un hotel de cinci stele de tip all-inclusive. Vacanţa de vară pe nisipurile din Bulgaria este de trei ori mai ieftină decât cea din Turcia. Cu 130 de euro moldovenii se pot odihni şapte nopţi într-un hotel de patru stele tip all-inclusive fără transport. Pentru o vacanţă în Grecia, moldovenii vor fi nevoiţi să plătească de la 300 de euro în sus pentru cazare şi transport.

Administratorii agenţiilor de turism spun că există probabilitatea ca moldovenii vaccinaţi împotriva COVID-19 să aibă acces liber pentru călătorii în mai multe ţări.

„Toate ţările vor da unda verde pentru cei care au fost vaccinaţi.”, a afirmat administratorul agenţiei de turism, Ion Alexa.

Ceilalţi vor putea călători doar dacă vor face dovada testului negativ la coronavirus. Totuşi, moldovenii sunt asiguraţi că nu ar trebui să-şi facă griji pentru banii achitaţi pe vacanţa de vară.

„Cea mai bună asigurare pentru turişti este legea, iar conform legii noi agenţiile de turism sunt obligate să întoarcă avansurile în 14 zile.”, a comunicat administratorul agenţiei de turism, Dorina Zdoroveţchi.

Operatorii mai spun că restricţiile care se schimbă peste noapte au schimbat şi comportamentul turiştilor. Tot mai mulţi optează pentru pachete „last minute” cu plecarea în ziua următoare, în defavoarea ofertelor timpurii.


Preluat de la: Publika.md