Top 5 cele mai bune alimente care ţin colesterolul sub control

Colesterolul este o grăsime naturală, folositoare şi indispensabilă organismului întrucât intră în compoziţia celulelor şi este folosită la producerea unor hormoni, a vitaminei D şi a sărurilor biliare. Această substanţă nu este dăunătoare în sine; din contră, este o substanţă de care organismul are nevoie.

Problemele apar atunci când nivelul colesterolului în sânge este mai mare de 200-240 mg/dl. În aceste condiţii, sănătatea noastră, în special cea a inimii, are de suferit.

Un prim pas – şi poate cel mai important – pentru a readuce colesterolul la valori normale este modificarea alimentaţiei. Unele alimente cresc nivelul colesterolului şi trebuie evitate, altele – precum morcovul, mărul, usturoiul – ajută la scăderea lui.

Iată care sunt cele mai bune alimente pentru scăderea colesterolului:

Nuci

Sunt surse excelente de fier şi zinc. În plus, nucile şi alunele de tot felul furnizează organismului grăsimi mononesaturate. Potrivit studiilor, consumul zilnic a 30 g de nuci (alune, midale, fistic) timp de o lună ajută la scăderea cu 8-20% a colesterolului rău.

Usturoi

Printre efectele benefice ale acestei plante condiment se numără şi cea de reglare a colesterolului. Usturoiul subţiază sângele, împiedică formarea cheagurilor de sânge şi scade colesterolul sangvin. Totodată, acesta scade tensiunea arterială. Cum se consumă? Zdrobeşte sau taie mărunt o jumătate de căţel de usturoi şi înghite-l cu o gură de apă rece, fără să-l mesteci. Seara, repetă procedura cu încă o jumătate de căţel de usturoi, scrie realitatea.net

Mere

Acest fructe minunate, accesibile în toate anotimpurile, îmbunătăţesc digestia, combat constipaţia, curăţă sângele de toxine, tonifică nervii şi muşchii şi previn cancerul şi maladiile cardiovasculare. Mai mult, acesta ajută la scăderea colesterolului şi la stabilizarea glicemiei.

Pentru a beneficia în totalitate de efectele benefice ale mărului trebuie să consumi 2-3 mere pe zi, cu tot cu coajă.

Avocado

Este bogat în acizi graşi nesaturaţi, care sunt grăsimi benefice pentru artere. Consumă-l fără a adăuga grăsimi (smântână, maioneză), ci doar asezonat cu suc de lămâie, sare şi piper după gust. Extrem de bogat în calorii, nu este recomandat persoanelor care ţin cură de slăbire.

Fasole

Fasolea boabe, mazărea şi lintea sunt foarte bogate în fibre solubile în apă, care scad nivelul colesterolului. Mai mult, fibrele promovează sănătatea tractului digestiv şi pot reduce unele tipuri de cancer. Fasolea contribuie şi la menţinerea cantităţii de zahăr sau de glucoză, niveluri esenţiale pentru reducerea riscului de a dezvolta diabet şi pentru combaterea acestei afecţiuni.


Preluat de la: Publika.md