Timp de șase decenii a educat generații întregi. Povestea celui mai longeviv dascăl din municipiul Chișinău

Timp de şase decenii a educat generaţii întregi. Vorbim despre cel mai longeviv dascăl din municipiul Chişinău, care, la ai săi aproape 90 de ani, încă le mai predă elevilor. Iulia Botezatu este profesoară de limba şi literatura română la un liceu din Capitală de peste un sfert de secol. Ea spune că nu-şi imaginează viaţa fără munca şi atmosfera de la şcoală.

 ”Tot ce poate fi mai scump înseamnă. Casa, familia şi şcoala. Dragostea faţă de copii, dragostea faţă de copii asta e… eu nu-mi pot închipui să fi lucrat altceva decât învăţător.”

Acestea sunt câteva din motivele care au determinat-o să-și dedice viața copiilor. La cei 89 de ani, Iulia Botezatu activează şi astăzi în calitate de pedagog la liceul Mihai Viteazul din Capitală. Pe lângă toate acestea, mai conduce şi un cerc dramatic în instituţie. Ea spune că se simte în forţă şi doar boala ar putea s-o îndepărteze de şcoală.

IULIA BOTEZATU, profesoară: ”Asta numai dacă boala m-ar lua, țintuită la pat. Dar ca să-mi să-mi schimb profesia niciodată.”

Iulia Botezatu s-a născut în 31 martie 1931 în satul Palanca, raionul Călăraşi, într-o familie de profesori. Şi-a început activitatea pedagogică în 1954 la școala internat din Chişinău. Zece ani mai târziu a fost transferată la şcoala medie numărul 23, unde a predat timp de 23 de ani, ulterior a devenit profesoară la Liceul ”Mihai Viteazul”.

IULIA BOTEZATU, profesoară: ”În total sunt 67 de ani de când lucrez ca pedagog. Elevii întotdeauna au fost elevi. Depinde nu de eleve, depinde de învățătorul care-i învaţă şi care-i conduce.”

Directorul Liceului ”Mihai Viteazul”, Nelly Berezovschi, este mândră că Iulia Botezatu a contribuit la dezvoltarea instituţiei:

NELLY BEREZOVSCHI, directorul Liceului Teoretic ”Mihai Sadoveanu”: ”Este o personalitate care şi-a lăsat şi o va mai face în continuare mulţi ani o experienţă de rară omenie. Pentru noi înseamnă inspiraţie, curaj în toate ce ne propune.”

Colegii de breaslă spun că este o mare onoare să lucreze alături de ea.

VALENTINA DEMERŞI, director adjunct al Liceului Teoretic ”Mihai Sadoveanu”: ”O doamnă, un profesor care găseşte limbă comună cu toate generaţiile, cei mari şi cei mici. ”

Pe lângă faptul că şi-a învăţat elevii să vorbească corect limba română, Iulia Botezatu le-a cultivat dragostea de ţară şi istorie.

”Am învăţat de la ea iubirea faţă de patrie. Pe lângă limba şi literatura română a conservat în elevi patriotismul şi iubirea de artele naţionale.”

”Dumneaei este un profesor de la care poţi învăţa toată viaţa. În fiecare zi câte ceva nou. Ea ne surprinde mereu.”

Acum şase ani, Iulia Botezatu a fost distinsă cu Meritul Civic pentru întreaga activitate pedagogică. De-a lungul anilor, ea a fost dirigintă la peste 30 de promoţii, dar cel mai mult se bucură atunci când o vizitează foştii discipoli.

IULIA BOTEZATU, profesoară: ”Nu vă puteţi închipui ce plăcere este când ei încep să-şi destăinuie toate momentele lor fericite, necazurile pe care le au, deseori vin cu un fel de consultaţii, îi ajut cum să facă, ce să facă.”

Deşi este la pensie de aproape 30 de ani, Iulia Botezatu continuă să educe tinerii din Chişinău.

IULIA BOTEZATU, profesoară: ”Felul de a studia copilul, de a înţelege copilul. Dacă nu-l înţelegi n-ai ce căuta în şcoală.”


Preluat de la: Publika.md