TikTok își va opri activitatea în Hong Kong ca urmare a controversatei legi privind securitatea naţională impusă de Beijing

TikTok a anunțat că-și va opri activitatea în Hong Kong, alăturându-se altor mari companii tech care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la controversata lege a securității naționale.

“Ca urmare a ultimelor evenimente, am decis să oprim activitatea în Hong Kong”, a declarat un reprezentant al companiei, pentru CNN.

Anunțul vine după ce Facebook, Twitter și Google au declarat că vor întrerupe colaborarea cu autoritățile din Hong Kong, privind informațiile utilizatorilor.

Parlamentul Chinei a adoptat marţi legea privind securitatea naţională în Hong Kong, creând astfel premisele celei mai radicale schimbări ale modului de viaţă în fosta colonie britanică după revenirea teritoriului sub autoritatea Chinei în urmă cu aproape 23 de ani, informează Reuters.

Un prim efect al controversatei legi s-a observat la doar câteva zile de la intrarea în vigoare, după ce, cărți scrise de activiști importanți pentru democrație din Hong Kong au început să dispară de pe rafturile librăriilor și bibliotecilor, relatează The Guardian.

Secretarul de stat, Mike Pompeo, a denunţat luni un act „orwellian” de „cenzură” din partea Chinei, după ce guvernul din Hong Kong a ordonat şcolilor să retragă cărţile ce ar putea încălca legea privind securitatea naţională.

„Când cerneala este încă proaspătă pe legea represivă privind securitatea naţională, autorităţile locale – într-un act orwellian – au înfiinţat deja un Birou de securitate naţională, au început să ridice cărţile critice la adresa PCC (Partidul Comunist Chinez) de pe rafturile bibliotecilor, să suprime sloganurile politice şi cer acum şcolilor să impună cenzura”, a declarat șeful diplomației americane într-un comunicat, scrie digi24.ro.


Preluat de la: Publika.md