Ţările baltice îşi redeschid frontierele comune: „Avem ÎNCREDERE unele în altele”

Letonia, Lituania şi Estonia urmează să-şi redeschidă frontierele comune – începând de la 15 mai -, într-un efort de relaxare a restricţiilor impuse în vederea opririi răspândirii noului coronavirus, au anunţat premierii celor trei ţări, relatează Reuters.

Aceasta este prima decizie de acest fel de la începutul izolării în Uniunea Europeană (UE), în care statele membre continuă să impună restricţii atât la intrarea, cât şi la ieşirea de pe teritoriile lor.

Am convenit că cele trei ţări baltice au controlat în mod corect răspândirea coronavirusului şi avem încredere unele în altele” scrie într-un mesaj postat pe Facebook premierul lituanian Saulius Skvernlis. ”Aşadar, începând de la 15 mai, suprimăm toate restricţiile impuse cetăţenilor Lituaniei, Letoniei şi Estoniei care călătoresc în ţările baltice”, anunţă el.

În schimb, călătorii din alte ţări europene vor continua să fie plasaţi în carantină timp de 14 zile, a precizat Skvernlis.

În afară de UE, Australia şi Noua Zeelandă lucrează, de asemenea, la o ridicare a restricţiilor de călătorie impusă cetăţenilor lor. 


Preluat de la: Timpul.md