Sute de medici infectați cu COVID-19 vor primi 16 mii de lei

Încă 375 de cadre medicale din țară, care s-au infectat cu COVID-19, vor beneficia de indemnizații unice în valoare de 16 mii de lei.

O hotărâre în acest sens a fost aprobată la ședința Cabinetului de Miniștri. Guvernul va aloca șase milioane de lei din fondul de intervenție.

Cea mai mare sumă va fi alocată pentru Chişinău, aproape trei milioane de lei, iar la Soroca va ajunge peste un milion de lei. În aceste localităţi numărul cadrelor medicale infectate cu COVID-19 este cel mai mare.

Anterior, 29 de medici au beneficiat de o indemnizație unică de 16 mii de lei după ce s-au infectat cu COVID-19 la locul de muncă. 

Decizia a stârnit mai multe critici, deoarece, la acea etapă, numărul medicilor infectați era de aproximativ 300. În prezent, în Republica Moldova sunt 552 cadre medicale confirmate cu COVID-19, adică peste 25% din totalul îmbolnăvirilor. Patru angajaţi din sistemul medical au murit.


Preluat de la: Publika.md