Surpriză la Australian Open. Ashleigh Barty a fost eliminată de Karolina Muchova

Tenismena australiană Ashleigh Barty, numărul 1 mondial, s-a oprit în sferturile de finală ale turneului de Mare Șlem, Australian Open. Barty a fost învinsă surprinzător de jucătoarea cehă Karolina Muchova, scor 6-1, 3-6, 2-6, într-o partidă care a durat o oră și 51 de minute.

Muchova, clasată pe locul 27 în ierarhia WTA, a avut o prestaţie slabă în primul set, însă apoi a revenit în forță. Ea a făcut de patru ori break și a profitat de cele 31 de erori neforțate ale adversarei în seturile doi și trei.

Sportiva din Cehia s-a calificat în semifinale, fără să piardă vreun set de-a lungul turneului. 

În careul de ași, Karolina Muchova, o va întâlni pe americanca Jennifer Brady. În sferturi, aceasta a dispus de compatrioata sa Jessica Pegula cu scorul de 4-6, 6-2, 6-1.

În concursul masculin de la Melbourne, surpriza a fost furnizată de grecul Stefanos Tsitsipas.

Clasat pe locul 6 în topul ATP, acesta l-a eliminat din competiţie pe spaniolul Rafael Nadal, numărul doi mondial. După o partidă ce a durat  4 ore și 8 minute, Tsitsipas s-a impus cu 3-6, 2-6, 7-6, 6-4, 7-5. 

În semifinale, Stefanos Tsitsipas va da piept cu rusul Daniil Medvedev, numărul 4 mondial, care, la rândul său, s-a impus în fața unui alt tenismen din Rusia, Andrei Rubliov, scor 7-5, 6-3, 6-2. 

Câştigătorii turneului Australian Open, la masculin și feminin, vor primi din partea organizatorilor câte 1 milion 770 de mii de euro.


Preluat de la: Publika.md