Suedia ia în calcul introducerea unor restricții în capitala Stockholm: "Suntem exasperați"

”Stockholm a înregistrat o creștere evidentă a numărului de cazuri de Covid, la toate categoriile de vârstă. Discutăm cu autoritățile sanitare din capitală, să vedem dacă este nevoie să introducem noi măsuri pentru a reduce transmisia virusului”, a declarat epidemiologul-șef al Suediei, Anders Tegnell.

Anders Tegnell nu a precizat clar ce măsuri ar putea fi impuse în capitală, dar ”cântărim situația”.

Într-o conferință de presă separată, eful autorităților sanitare din Stockholm, Bjorn Eriksson, le-a cerut cetățenilor să respecte distanțarea socială și a avertizat că situația ar putea deveni din nou îngrijorătoare, dacă numărul infectărilor va crește în continuare.

Stockholm: Până în prezent, 89.340 de cazuri de infecție cu Covid-19 s-au înregistrat în Suedia. 5.870 de persoane au murit din cauza coronavirusului în Suedia, țară cu 10.000.000 de locuitori care a ținut deschise școlile, magazinele, restaurantele sau sălile de fitness și nu a impus restricții de circulație, bazându-se pe responsabilitatea cetățenilor, pe toată durata pandemiei.

Totuși, Stockholm are în acest moment doar 27 de pacienți cu Covid-19 internați în spitale, și doar doi sunt la ATI. La momentul vârfului pandemiei, în aprilie, spitalele din capitala Suediei tratau mai bine de 1.100 de pacienți, scrie libertatea.ro.


Preluat de la: Publika.md