Sud-coreenii au ieșit la vot: au loc alegeri parlamentare

Sondajele arată că democratul Lee Jae-myung, rivalul președintelui, ar putea să-şi consolideze majoritatea în Adunarea Naţională, Parlamentul unicameral cu 300 de membri, care vor fi aleşi pentru un mandat de patru ani.

Yoon l-a învins pe Lee la alegerile prezidenţiale din 2022, însă popularitatea preşedintelui nu a crescut de atunci, rămînînd adesea în jur de 30%.

Cu toate acestea, evoluţia demografică a Coreei de Sud, o ţară cu o populaţie de 51 de milioane de locuitori, îl favorizează încă pe Yoon. Alegătorii cu vîrstă de peste 60 de ani, consideraţi mai conservatori, sînt mai numeroşi decît cei de 20 sau 30 de ani.

Sud-coreenii au avut posibilitatea să voteze anticipat vineri şi sîmbătă, ceea ce 13,8 milioane din totalul de 44,2 milioane de alegători, inclusiv preşedintele Yoon, au ales să facă.


Preluat de la: Noi.md