SUA acordă 457,5 milioane de dolari Ucrainei pentru finanţarea forţelor de ordine

Statele Unite ale Americii au anunţat, luni, un nou pachet de ajutor financiar destinat Ucrainei în valoare de 457,5 milioane de dolari cu scopul de a finanţa forţele de ordine, în special poliţia, poliţiştii de frontieră şi poliţişii care investighează crimele de război, relatează AFP.

”Transporturile noastre de echipamente de protecţie, echipamente medicale şi vehicule blindate au redus semnificativ numărul deceselor în rândul civililor ucraineni şi al apărătorilor acestora”, a declarat şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, după ce a anunţat noua tranşă de ajutor.

El a subliniat că Statele Unite sunt ”alături de poporul Ucrainei şi rămân angajate în sprijinirea unei Ucraine democratice, independente şi suverane”.

Astfel, asistenţa totală oferită de Washington pentru aplicarea legii în Ucraina ajunge la 645 de milioane de dolari.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit săptămâna trecută la Adunarea Generală a ONU despre descoperirea a două noi gropi comune în zonele eliberate şi a cerut ca Rusia să fie ”pedepsită”.


Preluat de la: Publika.md