STUDIU „Anii câinești” sunt un mit. Ce vârstă au, de fapt, câinii de trei ani

 Oamenii de ştiinţă au demontat mitul potrivit căruia un an din viaţa unui câine ar fi echivalent cu şapte ani din viaţa unui om şi au constatat totodată că exemplarele tinere sunt "mai în vârstă" decât se credea anterior, relatează „The Guardian”, citat de Agerpres.

Un câine în vârstă de un an are de fapt aproximativ 30 de ani în "ani umani", potrivit concluziilor acestora, publicate joi în jurnalul Cell Systems.

O echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină din San Diego din cadrul Universităţii California a studiat modificările epigenetice de la nivelul ADN-ului – care nu intervin asupra secvenţei ADN, însă pot activa sau dezactiva gene.

Echipa a comparat modul în care anumite molecule, numite grupuri metil, s-au acumulat de-a lungul timpului pe anumite regiuni ale genomului uman cu cel în care aceste molecule s-au acumulat în zone similare din genomul câinelui.

Pentru a analiza modul în care câinii îmbătrânesc, cercetătorii americani au studiat metilarea (combinare, fixarea pe o moleculă) ADN-ului în cadrul unui grup de 104 de câini din rasa labrador, cu vârste cuprinse între patru săptămâni şi 16 ani.

Cercetătorii americani afirmă că exemplarele canine de doi ani sunt deja animale de vârstă mijlocie, deşi câinii au tendinţa de a îmbătrâni mai încet decât oamenii în a doua jumătate a vieţii lor.

Când se apropie de vârsta de trei ani, câinii ar avea de fapt 50 de ani omenești.

După ce au analizat rezultatele oferite de aceste teste realizate pe câini, cercetătorii le-au comparat cu cele provenite dintr-un studiu realizat pe 300 de oameni.

În primul an de viaţă, câinii prezintă acumulări mult mai rapide de grupări metil în genom prin comparaţie cu oamenii, ceea ce sugerează că ei îmbătrânesc într-un ritm mult mai rapid. Însă, rata de îmbătrânire la câini, comparativ cu cea a oamenilor, încetineşte în timp.

La vârsta de doi ani, ADN-ul câinilor labrador era echivalent cu cel al oamenilor aflaţi în jurul vârstei de 40 de ani, nu în jurul vârstei de 14 ani, aşa cum sugera până acum o formulă tradiţională de calcul a "anilor câineşti".

„Acest lucru are sens, dacă stai să te gândeşti – în definitiv, un câine de nouă luni poate avea pui, deci deja ştiam că proporţia 1:7 nu este o metodă corectă de estimare a vârstei", a declarat Trey Ideker, cercetător la Facultatea de Medicină din San Diego, citat de phys.org.

Constatările sugerează că un câine de un an ar avea o "vârstă umană" de aproximativ 30 de ani, în timp ce la patru ani ar avea aproximativ 54 de ani în "ani umani", iar la 14 ani, o vârstă echivalentă cu cea a unui om de circa 70 de ani.

Formula, potrivit echipei, este: vârsta umană = 16 ln (vârsta câinelui) + 31. În matematică, ln se referă la logaritmul natural al unui număr.

Potrivit echipei de cercetători, în cazul câinilor tineri şi bătrâni, relaţia pare să reflecte vârstele la care oamenii şi câinii ating anumite puncte de referinţă.

„De exemplu, epigenomul a tradus şapte săptămâni la câini în nouă luni la oameni, ceea ce corespunde stadiului de sugar, când apar dinţii definitivi atât la căţeluşi cât şi la bebeluşi", a notat echipa într-o prezentare a studiului.

„În cazul seniorilor, speranţa de viaţă la Labrador Retriever, de 12 ani, s-a tradus corect în speranţa de viaţă la om la nivel mondial, de 70 de ani", potrivit cercetătorilor. Oamenii de ştiinţă au remarcat însă că asocierea este mai puţin exactă când vine vorba despre punctele de referinţă din perioada adolescenţei şi din a doua parte a vieţii.

Echipa a adăugat că acest studiu sugerează faptul că atât oamenii cât şi câinii acumulează grupuri de metil pe unele dintre aceleaşi gene pe măsură ce îmbătrânesc. Acestea, a notat echipa, sunt implicate într-o varietate de funcţii asociate dezvoltării.

Cercetătorii au notat că studiul va trebui repetat şi pe alte rase de câini, pentru ca rezultatele să fie general valabile.

 


Preluat de la: Timpul.md