Studii pe timp de pandemie: Elevii din România vor studia în şcoli, dar şi online

Începerea noului an de studii este o mare provocare atât pentru autorităţi, cât şi pentru părinţi, în condiţiile în care ţările lumii înregistrează zilnic un număr mare de cazuri noi. Se oscilează între două scenarii – cursuri în regim online sau redeschiderea şcolilor şi instituirea unor reguli pentru a limita răspândirea virusului.  România a anunţat deja că ambele formule vor fi aplicate, în funcţie de situaţia epidemiologică din ţară. Elevii din Ucraina vor merge la şcoală din 1 septembrie.

În cazul în care unul dintre copii va fi confirmat pozitiv, toată clasa va intra în carantină.  Vor reveni în şcoli şi cei aproape 13 milioane de elevi din Franţei, dar purtarea măştilor va fi obligatorie atât pentru copi, cât şi pentru profesori. Coridoarele vor avea sens unic, iar cantinele vor funcţiona pentru a-i ajuta pe elevii din familii sărace.

În Germania elevii deja au revenit la ore. Măştile în timpul cursurilor sunt obligatorii în unele landuri. Spania se pregăteşte să angajeze suplimentar 11 mii de profesori şi amenajează clase în curţile şcolilor, astfel încât să poată fi menţinută distanţarea socială.

Statele nordice deja au început anul şcolar prin prezenţa fizică a elevilor şi profesorilor, iar din 4 septembrie şi  Marea Britanie intenţionează să redeschidă toate instituţiile de învăţământ. Premierul Boris Johnson a declarat că aceasta este o datorie morală.

Guvernul său a ameninţat părinţii că vor fi amendaţi, dacă îşi vor ţine copiii acasă.   În Statele Unite situaţia este încă neclară. Pe de o parte, decizia e luată la nivel local, iar pe de altă parte preşedintele Donald Trump insistă ca elevii să revină în şcoli. 

Pe continentul asiatic, majoritatea copiilor au început procesul educaţional, în timp ce în Africa doar şase state au permis reluarea cursurilor cu participarea fizică a copiilor. 


Preluat de la: Publika.md