Ştefan Gaţcan a fost găsit. Unde se află deputatul (DOC)

Deptuatul Ştefan Gaţcan se află la Iaşi şi neagă faptul că ar fi fost sechestrat pe raza județului. Informația a fost confirmată pentru „Ziarul de Gardă” de purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Vîjiac Anca Alexandra. 

Potrivit informaţiilor oficiale, în data de 5 iulie curent, pe mailul Poliției Române a fost expediată o sesizare privind sechestrarea sa pe raza județului Iași. Ulterior, declarația a fost redirecționată către Inspectoratul de Poliție Județean Iași care a pornit cercetările.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au efectuat verificări și l-au contactat pe Gațcan, „care a declarat că aspectele sesizate în reclamaţie nu sunt reale şi că nu cunoaşte persoana care ar fi făcut sesizarea”.

Luni, Ştefan Gaţcan a apărut într-o nouă înregistrare video în care a anunța că îşi retrage cererea depusă la Procuratura Generală, prin care s-a plâns de intimidări din partea deputaților PSRM, Corneliu Furculiță și Vlad Bătrâncea.

Acuzaţiile au fost respinse categoric de către Furculiţă şi Bătrancea, care, la rândul lor au reclamat că Gaţcan ar fi luat bani pentru a pleca din fracţiunea PSRM. A doua zi după acest incident, PSRM a publicat o cerere semnată de Gaţcan privind renunţarea la funcţia de deputat, iar după aceasta Gaţcan a dispărut din spaţiul public.

Deputaţii PRO MOLDOVA au reclamat faptul că Ştefan Gaţcan ar fi fost sechestrat şi scos forţat din ţară, iar preşedintele Igor Dodon a confirmat că ofiţeri ai SPPS i-au asigurat pază lui Gaţcan până la ieşirea din ţară. În unul din mesajele video, Gaţcan a declarat că se află în proces de reabilitare psiho-emoţională şi că a renunţat la mandatul de parlamentar, fără a oferi explicaţii.

Maria Vieru, şeful Serviciului de Presă al Procuraturii Generale, a declarat că până în prezent, instituția nu a recepţionat cererea lui Gaţcan cu privire la retragerea plângerii privind intimidarea sa, astfel procesul penal iniţiat în acest caz este în desfăşurare. 

CITEŞTE ŞI REACŢIA Procuraturii la ultima solicitare făcută de Ştefan Gaţcan

Raspuns IPJ Iasi by Ziarul de Gardă on Scribd


Preluat de la: Publika.md