Statul scoate la mezat hotelul "Zarea" şi acţiunile la "Metalferos"

Statul îşi scoate patrimoniul la vânzare. Astfel, până pe 18 august, Agenţia Proprietăţii Publice aşteaptă ofertele comerciale pentru privatizarea hotelului „Zarea”. Din vânzarea acestuia, statul planifică să obţină cel puţin 29 de milioane 560 de mii de lei. 

Totodată, sunt scoase la mezat şi acţiunile statului (circa 78%) la societatea pe acţiuni „Metalferos”. Preţul iniţial al unei acţiuni este de 3230 de lei. Din această tranzacţie, statul preconizează să obţină cel puţin 900 de mii de lei. 

La o licitaţie cu strigare au fost scoase patru întreprinderi de stat, printre care SC „IT-Cafe” şi Tipografia Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Preţul iniţial al acestor instituţii este de 3 milioane 530 de mii de lei şi, respectiv, 8 milioane 500 de mii de lei. Termenul limită de depunere a ofertelor este 4 august, ora 16.00.

De asemenea, Agenţia Proprietăţii Publice a scos la vânzare şi alte 10 complexe de bunuri/bunuri imobile, dar şi societăţi pe acţiuni în valoare toală de circa 20 de milioane 300 de lei.

 


Preluat de la: Publika.md