STATISTICĂ. Câţi elevin din Republica Moldova îşi fac studiile în limba rusă

Circa 80 la sută dintre elevii din Republica Moldova îşi fac studiile în limba română. Totodată, limba engleză rămâne a fi cea mai solicitată limbă străină în şcolile din ţară.

Potrivit Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, din numărul total de 334 de mii 400 de elevi înscrişi în învăţământul secundar şi general,  peste 80 la sută sau aproape 270 de mii studiază în limba română.

A doua cea mai populară limbă de predare în instituţiile din Moldova este rusa. Mai exact, peste 60 de mii elevi sunt instruiţi în această limbă. Datele oficiale mai arată că doar în jur de 580 dintre şcolari urmează studiile în limbile ucraineană, engleză sau bulgară, cu o pondere de doar 0,2%. 

Potrivit autorităţilor din educaţie, şi în anul de studii 2020-2021, cea mai solicitată limbă străină, alta decât cea de predare, rămâne a fi engleza, fiind studiată de peste 240 de mii de elevi. Alţi circa 105 mii de copii învaţă limba franceză şi puţin peste 99 de mii au ales rusa. 

În mediul urban, 62 la sută dintre elevi au ales opţional limba engleză, în timp ce franceza şi rusa sunt preferate, cu aceeaşi pondere, de către copiii de la ţară.


Preluat de la: Publika.md