Statele Unite avertizează Turcia să nu activeze sistemul antiaerian S-400, cumpărat din Rusia

Eventuala activare de către Turcia a sistemului antiaerian rus S-400 riscă să aibă „consecinţe grave”, a avertizat Departementul de Stat american, după ce armata turcă a efectuat un test balistic.

„Vor fi potenţiale consecinţe grave. Dacă testul se va confirma, vom condamna în cei mai puternici termeni lansarea unei rachete S-400, o acţiune incompatibilă cu responsabilităţile Turciei în calitatea sa de membru NATO şi de partener strategic al SUA”, a declarat Morgan Ortagus, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, conform Mediafax.

Turcia a lansat, vineri, o rachetă în largul coastelor Mării Negre, în ceea ce pare a fi un test pentru verificarea sistemului antiaerian S-400, cumpărat din Rusia, au declarat surse citate de agenţia de presă Reuters. Lansarea rachetei a avut loc în apropierea oraşului turc Sinop, situat pe litoralul Mării Negre. Ministerul turc al Apărării a anunţat că nu va confirma, nici nu va nega efectuarea testelor cu sistemul antiaerian S-400.

Turcia a achiziţionat un sistem antibalistic şi antiaerian rus S-400, dar cazul a generat o criză între Turcia şi Statele Unite, aliaţi în cadrul NATO. Statele Unite au avertizat că sistemele S-400 nu sunt compatibile cu echipamentele NATO, formulând temeri că ar putea fi expuse date secrete de tip tehnic despre avioanele militare americane F-35. În acest context, Administraţia de la Washington a suspendat participarea Ankarei la programul avioanelor invizibile pe radar F-35.


Preluat de la: Publika.md