Staff-ul lui Igor Dodon, nedumerit de refuzul Maiei Sandu de a participa la dezbateri electorale

”Ce s-a întâmplat doamna Sandu?”. Este reacția șeful staff-ului lui Igor Dodon la refuzul candidatului PAS de a participa la dezbateri. Declarația a fost făcută de către Vlad Batrîncea, în cadrul unui briefing de presă.

”Am rămas cel puțin stupefiați, am declarat clar încă în primul tur al acestor alegeri, că domnul Dodon nu va participa la diferite dezbateri, va merge în teritoriu să să discute cu cetățenii. Am declarat din start că vom participa la dezbateri televizate în turul doi. Ne pare că mesajul a fost clar. Însă am fost martorii cum cineva apărea în diferite platouri televizate cu declarții acide, când puneau pe cealaltă tribună numele candidatului nostru, necătând că dânsul a declarat că nu participăm în primul tur.

Potrivit deputatului socialist, săptămâna trecută au avut loc mai multe contacte între cele două stafuri la candidații care au acces în turul doi în cadrul cărăra a fost convenit programul dezbaterilor.

”Dânșii au propus un loc de întâlnire. În conformitate cu ceea ce am discutat am ajuns la următoarele: Noi am propus două dezbateri, una la televiziunea publică Moldova 1 și a doua la ASEM, acolo unde au făcut studii ambii candidați. Am fost la Academia de Studii Economice, am discutat cu domnul rector, am convenit partea tehnică. Colegii, oponenții, au propus o companie care urma să ne asigure partea tehnică și au dat și costul acestor servicii de 90 de mii de euro. Noi din start am spus că această sumă este mare și am căutat altă ofertă mai ieftină. Și în această perioadă noi am convenit că dezbaterile vor avea loc miercuri, la 19:00. După a urmat o pauză de trei zile, fără ca să răspundă cineva telefon sau mesaj. După ce astăzi, luni, a mai fost o tentativă de a contacta staff-ul doamnei Maia Sandu, iarăși liniște. După care la ora 11:00 Maia Sandu iese cu declarații în care spune că nu va participa la dezbateri televizate. Ce s-a întâmplat doamna Sandu? Acum, folosind niște argumente deplasate, argumente lipsite de fond dvs nu mergeți la dezbateri televizate. Vă este frică să ieșiți împreună cu domnul Dodon și să-l acuzați în față. Vă este frică că o să pierdeți și nu doriți să supuneți riscului rezultatul din această duminică. Candidatul pretins pro-european se teme de dezbateri. 

Noi suntem gata și cerem insistent: Doamna Maia Sandu ne-ați invitat în primul tur, în turul doi suntem gata. Poftiți. Rămâne ca dvs să acceptați aceste dezbateri și cetățenii să vadă ambii candidați în același studiou.”, a comunicat șeful staff-ului lui Igor Dodon, Vlad Batrîncea.

Contactată de PUBLIKA.MD, purtătorul de cuvânt al PAS, Aurica Jardan, nu a venit deocamdată cu vreo declarație la acuzațiile aduse.

CITEȘTE ȘI: Maia Sandu nu va merge la dezbaterile cu Igor Dodon: Cu un asemenea personaj nu mai avem ce discuta


Preluat de la: Publika.md