Sri Lanka incinerează musulmanii morți din cauza Covid-19

Corpurile musulmanilor decedați din cauza Covid-19 sunt duse direct la crematoriu, contrar dorinței familiilor de a fi îngropate, notează digi24.

Musulmanii reprezintă aproape o zecime din populația singaleză. Practica lor religioasă de a îngropa morții a fost rareori sursa unor probleme, chiar dacă cele mai mari religii de pe insulă, budismul (70%) și hinduismul (13%), practică incinerarea.

Primăvara trecută, în pandemie, guvernul a emis o recomandare care permitea înmormântarea celor infectați dacă mormântul era de cel puțin doi metri adâncime iar pânza freatică destul de joasă pentru nu se contamina. Însă, când boala a ucis primul musulman pe 31 martie, personalul din spital a sfidat familia victimei și l-a incinerat.

La scurtă vreme, ministerul sănătății a emis noi reglementări care obligau incinerarea tuturor celor morți de Covid-19, pentru binele comun. Înmormântările atrag mulțimi, potrivit ministerului. Presa pro-guvern a mai citat “experți” care spuneau că virusul s-ar putea strecura în sol din corpurile celor morți și să contamineze apa subterană. Un medic din partea guvernului avertizase că “persoanele nedorite” ar putea avea acces la un cadavru și să-l folosească drept armă biologică.

Noile reguli au provocat proteste, nu doar din partea musulmanilor pioși dar și din partea oamenilor de știință, organizațiilor pentru drepturile omului, diplomaților și chiar ONU. Însă autoritățile nu empatizează. În decembrie, instanțele au respins un teanc de petiții de la familiile musulmane fără a oferi explicații. Guvernul n-a oferit mai mult decât o evaluare a politicii, făcută de un “panel de experți”, fără ai nominaliza.

Între timp, incinerarea forțată a continuat. Pe 9 decembrie, un spital pediatric de stat din capitala Colombo l-a incinerat pe Mohamed Shaykh, un bebeluș de 20 de zile, trecând peste obiecțiile părinților săi și în ciuda dovezilor discutabile că ar fi avut Covid-19. Familia a refuzat să preia cenușa copilului.

Și alte familii musulmane au refuzat să semneze ordine de incinerare pentru a revendica corpurile neînsuflețite din spitale sau ca să plătească facturile pentru incinerare. Un grup reprezentant al musulmanilor a cumpărat un camion frigorific pentru a prezerva corpurile până când la încheierea evaluării guvernamentale.

Pe 28 decembrie, oficialii ar fi scos cu forța cinci decedați din camion pentru a-i incinera.

Hilmy Ahamed din partea Consiliului musulman din Sri Lanka susține că mai mult de 80 de victime musulmane ale Covid-19 au fost incinerate forțat. Consiliul s-a oferit să-i îngroape în morminte din beton special izolate, spune acesta. El dă vina pe guvern pentru prejudecățile anti-musulmane. O astfel de abordare intransigentă față de dorințele musulmanilor împinge minoritatea religioasă către militantism, spune el.

În mod ironic, atacurile sinucigașe cu bombă coordonate de extremiști islamiști în 2019 au mărit suspiciunile celorlalți singalezi în privința minorității. Trauma exploziilor a ajutat dubla victorie electorală a familiei budiste naționaliste Rajapaksa, din care doi frați, Gotabaya și Mahinda, dețin funcțiile de președinte și premier.

Într-un comunicat transmis Parlamentului în urmă cu un an, Gotabaya Rajapaksa a promis că se va asigura de aplicarea “unei singure legi pentru toți oamenii” din Sri Lanka.

Pe 29 decembrie, o mulțime condusă de călugări budiști naționaliști au mers în biroul președintelui din Colombo și au prezentat o petiție ce argumentează că permiterea musulmanilor decedați din cauza Covid să fie îngropați încalcă politica statuată în mod clar de președinte. Un prelat a strigat: “După ce guvernul a funcționat atât de bine timp de un an, veți strica totul pentru un cadavru?”.


Preluat de la: Publika.md