SpaceX va construi aeroporturi plutitoare pentru transporturi hipersonice pe Pământ, dar și pentru viitoarele misiuni pe Marte (VIDEO)

SpaceX va construi aeroporturi plutitoare care vor fi folosite pentru zborurile hipersonice. Elon Musk, CEO al companiei SpaceX a anunțat într-un mesaj pe Twitter că obiectivul viitor al companiei este să folosească astfel de „porturi plutitoare” pentru zborurile hipersonice în jurul Pământului dar și pentru viitoarele misiuni pe Lună și pe Marte, scrie digi24.ro.

„SpaceX construiește porturi spațiale plutitoare pentru Marte, Lună și călătorii hipersonice în jurul Pământului”, a scris Musk, pe Twitter, la un anunț de angajare de ingineri pentru un nou proiect al companiei SpaceX.

Cel mai probabil, porturile plutitoare SpaceX sunt legate de Starship, nava spaţială reutilizabilă pe care compania spaţială a lui Musk o va folosi pentru misiuni interplanetare şi explorare spaţială. Nava Starship ar fi capabilă să transporte oamenii din orice oraș al lumii spre o altă destinație de pe Pământ în mai puțin de o oră.

Astroporturile ar putea fi amenajate pe platforme petroliere de unde să fie realizate lansările.


Preluat de la: Publika.md