Socialiştii reacţionează la sesizarea lui Sergiu Sîrbu de la Curtea Constituţională

“Tabăra din care face parte Sergiu Sîrbu a ajuns la disperare dacă a ajuns să apeleze la Curtea Constituţională a Domnicăi Manole”. Reacţia aparţine deputatului PSRM, Adela Răileanu, postată pe pagina ei de Facebook, şi vine după ce grupul parlamentar PRO MOLDOVA a anunţat miercuri că depune o sesizare la Curtea Constituțională prin care cer magistraţilor să se expună asupra constituționalității atribuțiilor Consiliului Suprem de Securitate.

“Scopul este la suprafață – tergiversarea procesului de elucidare a celor două infracțiuni economice de proporții. Se vede că tabăra din care face parte fostul democrat Sîrbu a ajuns la disperare, dacă a folosit ultimul refugiu – apelarea la Curtea Constituțională a Domnicăi Manole. Știrlitz și-a dat seama că s-a deconspirat, însă nu mai conta, căci îi fugea pămîntul de sub picioare”, a scris Răilean.

Şi parlamentarul PSRM Grigore Novac a venit cu o reacţie. El a scris pe facebook că “acești deputați sunt gata să dea și foc la țară, doar să-și apere miliardele furate, să-și apere Aeroportul furat. Oamenii deja văd acțiunile lor cu ochiul liber, pentru că hoții deja nu se mai ascund, ci acționează deschis”.

Amintim că, potrivit PRO MOLDOVA, Consiliului Suprem de Securitate, care este un organ consultativ, s-a transformat într-o instituţie subordonată direct preşedintelui Dodon. Sîrbu mai spune că legea securității statului ar fi fost modificată în iulie anul trecut la insistențele Președinției.

Consultantul principal al Secţiei Protocol şi Comunicare din cadrul Aparatului Preşedintelui, Carmena Lupei, nu a răspuns la telefon pentru a oferi vreun comentariu la acest subiect.

CITEȘTE ȘI: Sergiu Sîrbu depune o sesizare la Curtea Constituţională privind consituționalitatea atribuțiilor CSS


Preluat de la: Publika.md