Situație incredibilă într-un spital din Rusia. O bătrână ”a înviat”, după ce a fost declarată moartă în urma unei operații

Situație incredibilă într-un spital din Rusia, unde o femeie a fost declarată moartă în urma unei operații. Câteva ore mai târziu, în timp ce se afla la morgă, ea ”a înviat”, spre uimirea angajaților, scrie a1.ro.

Zinaida Kononova, o bunică în vârstă de 81 de ani, a fost declarată moartă în urma unei operații. Câteva ore mai târziu, în timp ce familia ei se ocupa de pregătirile de înmormântare, ea ”s-a trezit din morți”, fiind ulterior transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit Mirror.co.uk, situația incredibilă a avut loc la morga spitalului din Gorchinsky, Rusia. Corpul femeii a fost dus la morgă, iar câteva ore mai târziu, o angajată a unității a găsit-o pe femeie întinsă pe podea, după ce a încercat să se dea jos de pe masă și să plece.

Medicul care era pe tură în acea noapte, a crezut inițial că femeia este ”nebună”, pentru că vorbește cu morții, însă la scurt timp a văzut-o pe bătrână că a prins-o pe aceasta de mână, cerând ajutor.

Ulterior, femeia a fost învelită în mai multe pături și transportată la Terapie Intensivă.

Tatiana, nepoata femeii, a declarat că este șocată de această situație și este hotărâtă dea spitalul în judecată.

”Un medic m-a sunat și mi-a spus că se întâmplă ceva neobișnuit. Trăiește.”, a povestit femeia, potrivit sursei citate.

În încercarea de a explica această situație, un medic și un anestezist au explicat că familia acesteia a hotărât să o trimită la morgă după o oră și 20 de minute după ce a fost pronunțat decesul, adică cu 40 de minute mai devreme decât este indicat în protocol.

Acum, femeia se află internată într-un spital din Kursk, unde primește îngrijiri medicale.


Preluat de la: Publika.md