Situația la PRUT și la NISTRU: Salvatorii au ridicat diguri în calea apelor în mai multe localități

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continuă să monitorizeze situația privind creșterea nivelul apei în râurile Prut și Nistru, dar și a riscului de inundații în localitățile amplasate în preajma acestora. Pe cele două fluvii activează posturile fixe de măsurare a nivelului apei.

În ultimele 48 de ore, salvatorii împreună cu localnicii au ridicat un dig de protecție în localitatea Vălcineț, raionul Ocnița, și au consolidat un canal de scurgere a apei în apropierea râului Nistru. La lucrări au participat peste 30 de angajați ai IGSU, săteni și voluntari.

Lucrări complexe au fost efectuate și în orașul Soroca, unde au fost fortificate două baraje cu o lungime totală de peste 70 m pentru protecția locurilor joase din oraș.

La Vadul lui Vodă salvatorii au continuat instalarea digului metalic pe distanța de 1 km. Totodată au fost folosite motopompele din dotare pentru pomparea apei și evitarea inundării clădirilor din apropierea plajei.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un cod portocaliu de risc de inundații în lunca râului Prut, în raionale Briceni și Edineţ, și în lunca râului Nistru – în Rezina, Criuleni, Grigoriopol, Anenii Noi, Slobozia și Ștefan Vodă.

Avertizarea a intrat în vigoare în data de 23 iunie și este valabilă în perioada 24 iunie – 2 iulie pentru râul Nistru și perioada 23 -29 iunie pentru râul Prut.


Preluat de la: Publika.md