Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore: 1.180 de persoane au intrat în Republica Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 2.294 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 1.180 traversări persoane, dintre care 768 treceri la frontiera moldo-română și 412 treceri la frontiera cu Ucraina.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:

PTF Leușeni – 508 traversări persoane;
PTF Tudora – 156 traversări persoane;
PTF Sculeni – 141 traversări persoane;
PTF Otaci – 121 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 119 traversări persoane.

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– 10 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră;
– o tentativă de transportare ilegală a bunurilor peste frontieră;
– o persoană a fost identificată la controlul trecerii frontierei cu consemn;
– un cetățean străin a depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 2.294 persoane și completate 1.180 fișe epidemiologice individuale. La fel, au fost completate și semnate 954 Declarații pe propria răspundere privind obligația achitării primei de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul curent.

Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 141 de apeluri de la cetățeni, unde s-a oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

NOTĂ: Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal în continuare activează la capacitate în vederea diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei de stat, dar și respectă măsurile de protecție individuală a personalului din subordine.


Preluat de la: Publika.md