Silviu Tănase: De ce mint „experții” /// Socialiștii lui Dodon sunt adevărata EXTREMĂ DREAPTĂ

Spectrul politic „tradițional” este împărțit între stânga (formată din adepții pro-ruși) și dreapta (din susținătorii pro-UE). Putem ușor constata: partidele își aleg doctrina în funcție de poziționarea lor față de problema rusească (ocuparea teritoriului R. Moldova de armata F. Ruse, ocupația sovietică, divizarea în două a Moldovei lui Ștefan cel Mare, tentativa de deznaționalizare, etnocidul lingvistic etc.) și atitudinea față de România (acordul de asociere cu UE, limba română, istoria română, NATO etc.).

Dacă un politician este gata să treacă cu vederea armata rusă din Transnistria și este deranjat de limba română – presa și societatea îl face „de stânga”, dacă cere ca limba română să fie studiată în școli și vorbește despre crimele sovietice – este automat numit „de dreapta”. S-a mers până la absurd, dacă o anumită grupare cere democrație este numită de dreapta și dacă militează pentru un regim autoritar este numit de stânga.

Oricine este apropiat de politica rusească cunoaște foarte bine cât de strânse sunt relațiile între ultra-ortodocși anti-europeni și grupările neo-naziste. 


Extremisul de dreapta a ortodocșilor ruși este arhi-cunoscut în toată lumea, mai puțin, se pare, „experților în unionism” de la televiziunile Tv8 și JurnalTv. 

Paradoxul

În Europa și în statele cu o elită intelectuală veritabilă, subiectele doctrinelor politice care divizează societatea în stânga și în dreapta sunt cu totul altele. Un partid precum PSRM – șovin, xenofob, care militează pentru drepturile aproape „exclusive” ale Bisericii (Ortodoxe Ruse) și pentru un „ultra-naționalism” autohton, anti-europenism, etc – ar fi catalogate, fără doar și poate, în orice stat civilizat și de orice om care știe ce vorbește ca grupare de extremă dreaptă.

Un alt subiect delicat care stârnește multe discuții aprinse în RM este legea antidiscriminare. Tradițional, partidele de extremă dreaptă sunt cele care militează agresiv împotriva acestor tipuri de legi, iar în R. Moldova rolul de extremă dreapta l-a ocupat PSRM, dar și grupările tradițional pro-ruse (PCRM, PN).

Această realitate nu poate fi negată de niciun actor onest al proceselor politice din RM. Cei care declară la TV (Ștefan Gligor la Tv8, 14 februarie 2020) că în R. Moldova unioniștii sunt de extremă dreaptă, demonstrează dincolo de orice dubiu că n-au treabă cu fenomenul, în schimb fac o treabă minunată în calitate de troll și răspânditor de fake-newsuri.


De ce Gligor, Boțan și agentura rusă are grijă mereu să-i numească pe unioniști extrema dreaptă?

Mesajele de acest gen sunt adresate exclusiv partenerilor occidentali. Votanților din RM nu le pasă ideologie, doctrine și discuții „teoretice” ei votează cu „sufletul” pentru „lider”.

Se știe că elita politică europeană înclină, în ultima perioadă, vădit spre stângă, iar campania de dezinformare dusă de agenții moscoviți are un singur obiectiv – să-l facă pe Dodon frecventabil la Bruxelles și să-i facă pe unioniști „paria”.

Ultra-moldovenistul anti-românul, ultra-ortodoxul, anti-LGBT, șovinul și xenofobul Dodon este „stângă” chiar moderată?, iar… Țîcu și Reniță sunt… extrema dreaptă?

Același truc îl folosește des, „prietenul redacției noastre” Igor Boțan, pentru care partidele cu viziuni pro-românești sunt mereu de dreapta, de cele mai multe ori chiar de extremă. În schimb varticala puterii și admirația față de putinism, atitudinea refractară față de „lumea liberară” sunt elemente de… centru-stânga pro-europeană?

Gligor față în față cu „extremistul” Tusk

Să admitem că Gligor are dreptate iar unioniștii sunt de extremă dreaptă, atunci rezultă că și Traian Băsescu este de extremă dreaptă? Dar cum să fie el de extremă dreapta, dacă PMP face parte din grupul de centru-dreapta a Popularilor Europeni (PPE)? De ce „stânga tehnocrată și europeană” (PSRM) nu este membră a niciunei familii europene? Este Donald Tusk (colegul lui Băsescu din PPE) un extremist de dreapta? Sigur că nu! Oricine din Bruxelles o să vă spună că PMP nu este un partid de extremă dreaptă.

Pentru forțele ostile intereselor euro-atlantice ale R. Moldova, este vital să nu permită formarea unei guvernări ce include și componenta unionistă. De aici și atacurile non-stop asupra acestui segment politic!

Dacă ar fi să-i crezi pe analiștii de casă ai Moscovei în Chișinău, cele… câteva procente de unioniști (care nici măcar n-au o fracțiune în Parlament!) sunt principalul subiect al „dezbaterilor” și sursa tuturor problemelor. Din cauza lor se întărește Dodon, din cauza lor Dreapta are probleme, din cauza lor se întâmplă toate relele. 

PS

Din păcate am reușit să văd doar un fragment de doar câteva zeci de secunde din emisiunea la care m-am referit. Dar în acel scurt interval, pe lângă inepția cu „extrema dreaptă”, expertul cu studii la ULIM ne-a anunțat (coincidență din nou?) că dacă dreapta va avea o strategie bună, unioniștii vor avea probleme. Corul mediatic se completează încet-încet. Amintim că Ion Grosu și Armand Goșu au venit cu „opinii asemănătoarea” (aici).  

opinie publicată în 2017 și adaptată în 2020


Preluat de la: Timpul.md