A creat peste 15 soiuri de struguri de masă, de vin sau pentru a fi utilizate ca stafide. Este vorba despre doctorul habilitat în viticultură, Gheorghe Savin. Cel mai mare merit al său, despre care puţini cunosc, este că a creat soiul de struguri „Moldova”, renumit nu doar la noi, dar şi în toate colţurile lumii.
Gheorghe Savin şi-a dedicat peste 50 de ani viticulturii. Cel care i-a insuflat dragostea pentru viţa-de-vie a fost profesorul său Mihail Juraveli. În 1980, cei doi au început să lucreze la primul soi de struguri rezistent la ger şi la diferite boli. După zece ani de cercetări şi încercări, au reuşit să obţină renumitul soi denumit „Moldova”.
„La struguri, exact ca şi la conceperea copiilor, există mama şi tata. Unul din părinţi pentru soiul Moldova noi l-am adus din Asia Mijlocie, noi am adus de fapt o colecţie, am făcut cercetări şi unul l-am luat ca donator tată. Iar tată am luat polen de la nişte specii sălbatice, de origine franceză”, a declarat Gheorghe Savin, creatorul soiului de struguri „Moldova”.
În 1990, în ţara noastră au fost plantate primele 14 hectare de struguri „Moldova”, care au şi rodit. Ideea de a numi soiul „Moldova” le-a venit tot viticultorilor.
„Mereu trebuie să îţi respecţi părinţii, casa părintească, de aceea, în semn de recunoştinţă pentru plaiul natal, noi ne-am consultat şi cu domnul Juraveli şi el a fost de acord să-l numim ” Moldova”, a precizat Gheorghe Savin.
Printre soiurile create de Gheorghe Savin se mai numără şi: Aperen roz, Aperen negru de Grozeşti, Aperen roz basarabean, dar şi Aperen alb.
Cercetătorul mai spune că, în total, la Institutul de Viticultură şi Vinificaţie, acolo unde îşi desfăşoară activitatea de zeci de ani, au fost create peste trei mii de soiuri de struguri. Unele dintre acestea pot fi întâlnite chiar şi în Africa de Sud.
Preluat de la: Publika.md