Sfaturi pentru masa de Paște. Metodele simple folosite de un nutriționist pentru a nu se îngrășa

Tradiția românească spune că de pe masa de Paște nu trebuie să lipsească ouăle roșii, drobul, salata de boeuf sau carnea de miel. Majoritatea produselor au, însă, multe calorii. Medicul nutriționist Carmen Durle explică ce pot să facă persoanele care vor să nu acumuleze în perioada sărbătorilor kilograme în plus, conform Adevărul.

„Apa. Cred ca apa poate să fie o soluție. Trebuie sa bem, în cursul dimineții, înainte de masa de Paște câteva pahare cu apă, iar înainte de a ne așeza pe scaun, ideal ar fi să ne ridicăm și să mai bem un pahar cu apă pe nerăsuflate. Puteți observa ușor că veți avea alt tonus, veți sta la masă, vă veți bucura de atmosfera, dar nu veți mai pune în farfurie foarte mult și apetitul o să scadă”, explică nutriționistul. „Când știu ca urmează o astfel de perioadă cu mese peste mese, cu multe vizite unde ți se întind din nou tot felul de bunătăți pe masă, eu consum ceai verde. Beau seara obligatoriu o cană cu 3 plicuri de ceai verde și mai consum una dimineața, treptat, până când mă așez la masă. La mine chiar funcționează această metodă”, dezvăluie medicul nutriționist. Carmen Durle recomandă ca după perioada sărbătorilor să consumăm cât mai multe salate pentru ca organismul să scape mai repede de surplusul de calorii. „Vrem nu vrem, trebuie să nu uităm să facem și sport”, conchide doctorița.


Preluat de la: Timpul.md